locul sufletului

îmi amintesc de vremea când eram liber.
plecam în călătorii niciodată prea lungi
în jurul meu, tânjeam câteodată
după o duminică a sufletului
când pur și simplu să nu fac nimic
ce vremuri. chiar dacă nu-mi găseam locul,
și-mi tot venea să ies din piept,
eram liber.
acum nu mai sînt liber.
mi-a luat o vreme să mă obișnuiesc
cu cele patru picioare
(niciunul nu mă doare)
patru mâini
(pot să cumpăr patru pâini)
patru ochi căprui
(frumoși foc oricum îi pui)
patruzeci de unghii, normal
(care trebuie ingrijite saptamanal)
și patru timpane
(sătule de claxoane)
în care locuiesc acum.
m-am obișnuit și cu perechea mea,
celălalt suflet,
care începe cum mă termin eu
și îi e ușor când mie mi-e greu
e frumos, cred că mi-am găsit locul,
in puzzle-ul ăsta numit viață.